Cine suntem



  Asociatia Casa de Ajutor Reciproc "Coeziunea Sociala" (CAR)

STATUTUL
ASOCIAȚIEI CASA DE AJUTOR RECIPROC ,,COEZIUNEA  SOCIALĂ”

CAPITOLUL I
ÎNFIINŢARE, STATUT JURIDIC, DENUMIRE, SIGLA, SEDIU,
PATRIMONIU ŞI DURATA
Art.1                 Asociația Casa de Ajutor Reciproc ,,Coeziunea Socială” a pensionarilor din  sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională,  din sindicatele  și ONG-urile membre ale Consiliului National al Societății Civile, precum și a altor cetățeni, în special din mediul rural, a luat fiinţă în Bucureşti la data de 31.07.2013, prin hotărârea Adunării Generale a membrilor fondatori, care a aprobat statutul de funcţionare. Este o organizaţie neguvernamentală,  constituită prin asocierea voluntară pe baza liberului consimţământ, cu caracter privat, de întrajutorare mutuală și de protecţie socială, non profit, constituită potrivit Legii nr. 540 din 27.09.2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, pe principiul asocierii prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr.26 din 30.01.2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată  prin Legea nr.246 din.18.07.2005.
Art.2                 Denumirea asociaţiei este Casa de Ajutor Reciproc ,,Coeziunea socială”, numită în continuare, prescurtat, CAR.
Art.3                 In scopul unei mai bune mediatizari si a personalizarii profilului de asociatie, se stabileste urmatoarea sigla a CAR:
a.       pe fundalul unui triunghi de culoare albastra se inscriu, in trei dreptunghiuri egale, albe, cu colturile rotunjite si laturile mari paralele cu baza triunghiului, cele trei valori principale care guverneaza activitatea CAR, respectiv:
·         Incredere
·         Intrajutorare
·         Incluziune
b.      Sub cele 3 dreptunghiuri se amplaseaza un alt dreptunghi, mai mare, in care se inscrie textul Casa de Ajutor Reciproc "Coeziunea Sociala"
Art.4                 Sigla se va folosi in corespondenta oficiala, pentru publicitate, pe documentele si formularele cu regim special - carnete chitantiere, registre , formulare (cereri de inscriere, cereri de retragere, cereri de acordare imprumut, contracte si alte documente interne) care se vor elabora de CAR.
Art.5                 Sediul social al CAR  este în str. Bogota nr. 6, Sector 1, București, cod poștal 013642.  Acest sediu poate fi schimbat în altă locație, în funcție de necesități.
Art.6                  CAR  poate deschide mai multe puncte de lucru, cu sau fără personalitate juridică, în funcție de necesitățile membrilor săi, în București și în țară, prin decizie a Comitetului Director, validată la prima Adunare Generală.
Art.7                 La înfiinţare, patrimoniul CAR este constituit din contribuţia membrilor fondatori.
Art.8                 Patrimoniul CAR poate fi majorat prin donaţii de orice fel, în condițiile legii, sponsorizări, precum şi din alte surse şi venituri realizate din activităţi statutare, în concordanţă cu scopul şi obiectivele acesteia.
Art.9                 Toate fondurile CAR se vor folosi pentru desfăşurarea activităţilor statutare.
Art.10             Durata de funcţionare a CAR este nedeterminată si începe din momentul dobândirii personalităţii juridice.
Art.11             CAR se poate afilia, prin Decizie a Comitetului Director, validata la prima Adunare Generala, la asociații, federaţii sau organizaţii cu caracter social, înfiinţate legal atât în ţară cât şi în străinătate, dacă afilierea este în interesul membrilor săi.

CAPITOLUL II
SCOPUL ŞI OBIECTIVELE CAR
Art.12             CAR are ca scop principal sprijinirea membrilor CAR si a familiilor acestora prin asigurarea condițiilor necesare realizării de economii, respectiv prin acordarea de imprumuturi rambursabile, ajutoare nerambursabile si ajutoare  în caz de deces, precum si prin prestarea unor servicii accesibile tuturor membrilor săi.
Art.13             CAR poate organiza si desfășura totodată  și alte activitati și servicii, astfel:
a.      Organizarea de activități culturale, artistice, turistice și de agrement, folosind mijloace de transport proprii sau închiriate;
b.      Prestarea de servicii, contra unor tarife reduse, pentru membrii CAR și membrii de familie aflați în întreținerea acestora, folosind munca unor pensionari, membri ai  asociației;
c.       Organizarea de magazine pentru desfacerea de produse alimentare la prețuri de achiziție, administrarea de case de odihnă și tratament, organizarea de ateliere pentru repararea de diverse obiecte electrocasnice, îmbracăminte, încălțăminte, tâmplărie și altele;
d.      Efectuarea de servicii funerare pentru membrii decedați ai CAR, confecționarea de sicrie și asigurarea transportului;
e.      Alte acțiuni și forme de asistență socială;
f.       Prestarea unor servicii contra unor tarife reduse, care sa acopere cheltuielile materiale și salariile personalului specializat, în cadrul cabinetelor medicale și stomatologice individuale care funcționează potrivit legilor în vigoare.
g.      Intermedierea procurării pentru membrii săi, de la casele de pensii sectoriale/municipale, a unor bilete de trimitere la odihnă și tratament.
Art.14             CAR militează prin toate mijloacele specifice pentru un nivel de viaţă corespunzător, pentru asigurarea sănătăţii şi bunăstării membrilor săi.


CAPITOLUL III
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE MEMBRILOR CAR
Art.15             Membrii CAR pot fi persoane de cetatenie romana, domiciliate în România si in alte tari din Uniunea Europeana, fără deosebire de naţionalitate, vârstă, convingeri politice sau religioase.   Cetatenii care vor să devină membri ai CAR trebuie să recunoască şi să respecte prevederile prezentului statut.
Art.16             Pot fi membri ai CAR:
a.      Cadrele militare în activitate, în rezervă şi în retragere cu drept de pensie, indiferent de structura din care provin;
b.      Polițiștii și funcționarii cu statut special;
c.       Veteranii şi văduvele veteranilor de război;
d.      Pensionarii si salariatii care sunt membri ai sindicatelor si ai ONG-urilor afiliate în Consiliul Național al Societății Civile;
e.      Beneficiarii de ajutor social;
f.       Membrii de familie ai membrilor CAR: soț, soție, copii
g.      Fermieri, mici întreprinzători, persoane fizice autorizate, persoane care realizează venituri din activități independente etc.
Art.17             CAR acordă titlul de "membru de onoare" persoanelor fizice și titlul "partener de onoare" persoanelor juridice care aduc o contribuție deosebită la dezvoltarea și desfășurarea programelor acesteia.  Criteriile pentru acordarea calității de membru de onoare si partener de onoare, se stabilesc de către Comitetul Director.
Art.18             Primirea în CAR  se face prin exprimarea voinţei libere a persoanelor interesate, materializată în cererea de înscriere. Cererile de inscrierere se aproba de catre presedintele CAR/inlocuitorul acestuia.  Vechimea în CAR începe de la data plății obligațiilor prevăzute în Statut.
Art.19             La aderarea în CAR se plăteşte o taxă de înscriere stabilita  anual de către Comitetul Director.
Art.20             Membrii CAR au următoarele drepturi:
a.      Să beneficieze de prevederile şi avantajele prevăzute în statut;
b.      Să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere ale  CAR;
c.       Să participe la dezbaterea şi luarea hotărârilor, personal sau prin reprezentanţi mandatați în acest scop;
d.      Să primească împrumuturi rambursabile , corespunzător fondurilor sociale proprii și regulilor instituite prin Regulamentul Activitatii Financiare;
e.      Să primească, la sfârşitul fiecărui an, beneficiul în cota stabilită anual de Comitetul Director, corespunzător fondului social propriu;
f.        Să solicite reeşalonarea ratelor, cu respectarea termenului prevăzut în statut, când se află într-o situaţie dificilă;
g.      Să beneficieze de ajutoarele prevăzute în statut, în condiţiile şi în cuantumurile stabilite in Regulamentul Activitatii Financiare, aprobat de Comitetul Director;
h.     Să desemneze prin  cererea de înscriere persoana care, în cazul decesului său, să primească cotaziţiile depuse, ajutorul de deces şi alte drepturi prevăzute în Statut;
i.        Să solicite convocarea Adunării Generale a membrilor CAR în cazul în care constată că unii membri din organele de conducere ale CAR comit abuzuri şi nu respectă obligaţiile statutare. Convocarea se face dacă aceasta a fost solicitată în scris şi motivat de cel puţin 30% din numărul membrilor aflați în evidența CAR;
j.        Să se retragă din CAR pe bază de cerere scrisă, iar la retragere să primească cotizaţiile depuse şi sumele depuse la fondul de deces, în condițiile prevederilor Statutului și a Regulamentului Activitatii Financiare.
Art.21             Membrii CAR au următoarele îndatoriri şi obligaţii:
a.      Să respecte prevederile Statutului CAR, hotărârile Adunării Generale şi deciziile Comitetului Director şi să contribuie la îndeplinirea acestora;
b.      Să participe la buna desfăşurare a activităţii CAR;
c.       Să se ocupe de atragerea de noi membri în CAR;
d.      Să apere integritatea fondurilor şi patrimoniului CAR, să contribuie la dezvoltarea acestora;
e.      Să achite la înscriere taxa prevăzută la art.19 şi să depună la fondul social propriu cotizații;
f.        Să achite lunar ratele şi dobânda la împrumutul contractat, precum şi contribuţia  pentru fondul de ajutor de deces, în cuantumul stabilit;
g.      Să nu manifeste o atitudine potrivnică intereselor CAR sau să comită acţiuni sau activităţi care dăunează acesteia;
h.     Să comunice CAR, în termen de cel mult 30 de zile, modificările survenite în drepturile sale băneşti, în datele de contact și în schimbarea domiciliului sau reședinței.
Art.22             Membrii CAR plătesc următoarele contribuţii şi cotizaţii:
a.      Taxa de înscriere, stabilită conform prevederilor art.19 din Statut;
b.      O cotizaţia lunară minima in cuantumul stabilit anual de Comitetul Director, cuantumul maxim al acesteia fiind neplafonat;
c.       O contribuţie benevolă pentru fondul de ajutor in caz de deces, care se plătește împreună cu cotizaţia pentru aceeaşi perioadă de timp, la început de an, semestru, trimestru sau lună.  
Art.23             Cuantumurile cotizaţiilor şi contribuţiilor, precum şi mărimea grilei ajutorului pentru acoperirea cheltuielilor de inmormantare,  sunt stabilite de catre Comitetul Director, în funcţie de vechimea membrilor şi situaţia financiară a CAR;
Art.24             Membrii CAR  au obligaţia să constituie un fond social in cuantumul minim al unei pensii/salariu brut. Peste acest plafon depunerea cotizaţiei la fondul social propriu este benevolă.Contribuţia lunară la fondul de ajutor de deces se plăteşte, în continuare, atât timp cât există calitatea de membru CAR, pentru a putea beneficia de ajutorul de deces.
Art.25             Membrii CAR fară venit personal plătesc o taxa de înscriere și o cotizație lunară minimă, care se vor stabili de către Comitetul Director.
Art.26             Calitatea de membru al CAR încetează în următoarele situaţii:
a.      La cererea scrisă de retragere din asociație a celui în cauză;
b.      Prin excludere pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute în Statut;
c.       Prin deces;
d.      Pentru neplata ratei lunare a împrumutului timp de 3 luni consecutiv sau 6 luni cu intermitenţă la nivelul unui an, cu excepţia cazurilor de forţă majoră;
e.      Producerea de daune CAR cu încălcarea gravă a Statutului;
f.        Alte situaţii, la propunerea Comitetului Director.
Art.27             Decizia privind încetarea calităţii de membru , in situatiile de la lit. b, d, e si f, se ia de către Comitetul Director şi se supune validării primei Adunări Generale.
Art.28             La încetarea, indiferent de motive, a calităţii de membru al CAR,  sumele depuse cu titlu de cotizaţie la fondul social propriu se restituie titularului, moştenitorilor legali sau persoanelor stabilite de acesta, după caz, dupa ce s-au retinut datoriile catre CAR. În situaţia cînd datoriile nu pot fi acoperite din fondul social, recuperarea diferenţei se face, potrivit prevederilor legale, din bunurile mobile sau imobile ale titularului, girantilor sau de la moştenitorii legali.
Art.29             Contribuţia depusă la fondul de ajutor de deces se restituie.
Art.30             Taxa de inscriere in CAR nu se restituie.
Art.31              Potrivit normelor legale în vigoare, depunerile membrilor CAR la fondul social propriu nu sunt supuse prescripţiei, ei având dreptul să includă clauze testamentare. În caz de deces, depunerile la fondul social şi alte drepturi cuvenite titularului se restituie persoanei menționată de acesta în cererea de înscriere sau moştenitorilor legali, la cererea acestora, după ce s-au reţinut datoriile către CAR. În situaţia cînd datoriile nu pot fi acoperite din fondul social, recuperarea diferenţei se face, potrivit prevederilor legale, din bunurile mobile sau imobile ale titularului, girantilor sau de la moştenitorii legali.
Art.32             Cotizaţiile, contribuţiile şi alte drepturi ale membrilor CAR,  care nu au mai activat sau au fost scoşi din evidenţă, se prescriu dacă nu au fost solicitate timp de 3 ani de la data neactivării sau excluderii.
Art.33             Scoaterea din evidenţă a membrilor CAR  se face de catre Comitetul Director, iar validarea deciziei se face în Adunarea Generală a membrilor CAR. 

CAPITOLUL IV
ORGANELE DE CONDUCERE, ÎNDRUMARE ŞI CONTROL
Art.34             Organul suprem de conducere al CAR este Adunarea Generală a membrilor CAR, care se convoacă o dată pe an si ori de cîte ori este nevoie.
Art.35             Organele de conducere, administrare si control prevazute la Cap. IX din Actul Constitutiv isi desfasoara mandatul pe o perioada de 5 (cinci) ani. Mandatul acestora poate fi revocat numai de catre Adunarea Generala.
Art.36             Convocarea Adunării Generale se face de catre Comitetul Director, cu cel puţin  15 zile înainte de termenul fixat. În situații deosebite se poate convoca Adunarea Generală Extraordinară, cu cel puțin 10 zile înainte de termenul fixat.
Art.37             Adunarea Generală este legal constituită în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor CAR. În situaţia în care nu se realizează această reprezentare se va face o nouă convocare, in maxim 10 zile, Adunarea generala, reconvocata, fiind statutara  indiferent de numărul membrilor prezenţi.
Art.38             Adunarea Generală ia hotărâri valabile cu jumatate plus unu  din voturile   celor prezenţi.
Art.39             Informarile si proiectele de hotarari care se vor prezenta în Adunarea Generală se vor analiza în Comitetul Director şi se vor pune la dispoziţia membrilor CAR, pentru consultare, prin afisare pe site-ul de Internet propriu si la punctele de lucru, cu cel putin cinci zile inainte de data convocarii Adunarii Generale.
Art.40             Adunarea Generală are următoarele atribuţii şi competenţe:
a.      Adoptă şi modifică statutul;
b.      Stabileşte numărul membrilor Comitetului Director şi al Comisiei de Cenzori;
c.       Alege preşedintele și membrii Comitetului Director, preşedintele și membrii Comisiei de Cenzori, pe o perioadă de 5 ani, direct pe funcţii şi revocă mandatul acestora.Validează membrii cooptați în Comitetul Director în situația vacantării unor posturi.
d.      Aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al CAR şi execuţia acestuia;
e.      Hotărăşte scoaterea din funcţiune sau vinderea activelor din patrimoniul CAR şi împuterniceşte, în acest caz, Comitetul Director;
f.        Analizează şi aprobă darea de seamă privind activitatea Comitetului Director, raportul Comisiei de Cenzori şi bilanţul contabil;
g.      Rezolvă contestaţiile împotriva deciziilor Comitetului Director;
h.     Imputerniceşte Comitetul Director  să ia măsurile care se impun pentru buna desfăşurare a activităţii şi pentru respectarea prevederilor Statutului, intre doua Adunari Generale;
i.        Validează deciziile Comitetului Director privind excluderea unor membrii din CAR;
j.        Hotărăşte asupra altor probleme privind activitatea CAR, în conformitate cu prevederile Statutului şi actelor normative în vigoare.
Art.41             Comitetul Director este organul executiv de conducere a CAR și răspunde în faţa Adunării Generale pentru activitatea desfăşurată, precum şi de modul în care se aplică dispoziţiile legale privind administrarea mijloacelor materiale şi băneşti de către personalul CAR.
Art.42             Comitetul Director este format dintr-un număr impar de membri (5, 7 sau 9) aleşi de Adunarea Generală din rândul membrilor CAR.
Art.43             În caz de vacantare a funcțiilor din Comitetul Director, acesta cooptează noi membri, urmând ca aceştia să fie validaţi la prima Adunare Generală;
Art.44             Nu pot fi membri ai Comitetului Director persoanele care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită etc.
Art.45             Deciziile Comitetului Director sunt valabile cu jumatate plus unu  de voturi a celor prezenti la sedinta.
Art.46             Comitetul Director se întruneşte, de regulă, lunar sau ori de câte ori este nevoie.
Art.47             Vacantarea functiei de membru al Comitetului Director intervine în urmatoarele situații:
a.      Pierderea calității de membru al CAR;
b.      Renunțarea voluntară la calitatea de membru al Comitetului Director, anunțată prin cerere scrisă;
c.       Absența nemotivată de la cel puțin 3 ședințe consecutive ale Comitetului Director;  
d.      Adoptarea unor atitudini și acțiuni care contravin prevederilor Statutului.
Art.48             Comitetul Director are următoarele atribuţii:
a.      Asigură aplicarea prevederilor Statutului, a hotărârilor Adunării Generale, a celorlalte obligaţii ce revin CAR;
b.      Convoacă Adunarea Generală a membrilor CAR ;
c.       Elaborează şi aprobă Regulamentul Activitatii Financiare și Regulamentul de Organizare și Funcționare;
d.      Prezintă Adunării Generale execuția bugetului, proiectul bugetului pe anul următor, bilanțul contabil și alte situații financiare;
e.      Stabileşte dobânda care se percepe pentru împrumuturile acordate;
f.        Organizează încasarea cotizaţiilor, contribuţiilor, ratelor la împrumuturi şi asigură integritatea patrimoniului CAR;
g.      Stabilește cuantumurile ajutoarelor în caz de deces și ajutoarelor nerambursabile;
h.     Analizează periodic realizarea bugetului de venituri şi cheltuieli, modul de încasare a cotizaţiilor şi ratelor la împrumuturi şi ia măsuri pentru respectarea Statutului;                                    
i.        Ia măsuri de recuperare a pagubelor constatate în dauna CAR şi hotărăşte decăderile din drepturi şi excluderile de membri;
j.        Aprobă la sfârşitul anului financiar coeficientul beneficiilor cuvenite membrilor CAR, precum şi premierea în diferite ocazii a membrilor Comitetului Director, a membrilor Comisiei de Cenzori, a voluntarilor,  personalului aparatului tehnic al CAR  şi a altor persoane care sprijină activitatea acesteia;
k.      Organizează evidenţa membrilor, activitatea financiar-contabilă, controlul financiar,  evidenta hotararilor Adunărilor Generale şi deciziilor Comitetului Director;
l.        Stabileşte împreună cu membrii care solicită împrumuturi, pe baza prevederilor Statutului şi a hotărârilor Adunării Generale, modul de acordare a împrumuturilor şi de restituire a acestora, aprobă amânarea şi reeşalonarea ratelor în situaţii deosebite;
m.   Elaborează şi aprobă organigrama şi statul de funcţiuni al CAR, atribuţiile angajaţilor si voluntarilor, fişele posturilor, conform legislaţiei în vigoare şi stabileşte cuantumul drepturilor băneşti cuvenite personalului încadrat, indemnizaţiile băneşti lunare pentru organele alese, precum şi fondurile din care se efectuează remunerarea acestora, la propunerea preşedintelui CAR ;
n.     Colaborează cu alte comitete (consilii) de conducere ale C.A.R.-urilor, cu organizaţii neguvernamentale sau alte asociaţii sau fundaţii, în scopul generalizării experienţei pozitive şi pentru organizarea unor acţiuni comune în folosul membrilor săi;
o.      Analizează și decide asupra cererilor de împrumut, de plată a  ajutoarelor, de reînscriere;
p.      Analizeaza si decide asupra reclamaţiilor, propunerilor şi sesizărilor membrilor CAR;
q.      Analizează şi elaborează cereri şi programe de finanţare în baza unor proiecte distincte şi le transmite potenţialilor sponsori si altor organizatii ale societatii civile;
r.       Organizează activităţi şi servicii, altele decât cele prevăzute prin scopul principal, în vederea îmbunătăţirii protecţiei sociale a membrilor CAR;
s.       Aprobă contractele de sponsorizare, donaţii, colaborare  etc. şi hotărăşte modul de folosire a fondurilor şi bunurilor primite;
t.       Analizeaza si decide asupra oportunitatii incheierii unor imprumuturi, unor acorduri de parteneriat si de colaborare cu diverse persoane juridice si autoritati ale administratiei publice centrale si locale (parteneriat public-privat);
u.      Infiinţează si desfiinteaza sucursale şi/sau puncte de lucru în localitatea de resedinta sau localităţi din afara celei de reşedintă, care se supun validării Adunarii Generale a membrilor CAR;
v.      Desemneaza reprezentanti (delegati) teritoriali ai CAR in baza unor declaratii notariale pe propria raspundere a acestora, a incheierii de contracte de voluntariat sau de contracte de munca/prestari servicii; 
w.    Hotărăște asupra destinației și  repartizarii  veniturilor proprii conform prezentului Statut.
Art.49             Preşedintele Comitetului Director este şi preşedintele CAR şi asigură conducerea curentă. Este ales de catre Adunarea Generală a membrilor CAR  şi răspunde pentru activitatea desfăşurată în faţa acesteia.
Art.50             În caz de indisponibilitate a preşedintelui sau absenţă temporară, Comitetul Director este condus de vicepreşedinte.
Art.51             Schimbarea presedintelui poate fi propusa de Comitetul Director cu 2/3 din numarul membrilor  si validata de Adunarea Generala a membrilor CAR cu jumatate plus unu din voturi.
Art.52             Preşedintele are următoarele atribuţii:
a.       Asigură conducerea curentă a CAR, răspunzând de activitatea sa în faţa Adunării Generale a membrilor CAR;
b.      Asigură realizarea şi îndeplinirea atribuţiilor şi răspunderilor Comitetului Director;
c.       Examinează şi aprobă documentele care angajează bunurile materialele şi băneşti ale CAR, după ce acestea au fost verificate şi vizate pentru control financiar preventiv propriu de contabilul şef si compartimentul juridic;
d.      Reprezintă CAR  în raporturile acesteia cu instituţiile financiare şi de credit, cu instanţele judecătoreşti, cu organele de stat şi administrative, cu alte institutii si case de ajutor reciproc, precum si cu terţe persoane juridice şi fizice;
e.      Propune Adunării Generale a membrilor CAR  componenţa nominală a membrilor organelor de conducere şi revocarea, după caz, a mandatului celor care încalcă sau nu indeplinesc prevederile statutare si hotararile Adunarii Generale;
f.        Aduce la îndeplinire măsurile adoptate de Comitetul Director, ia măsuri de îndreptare a neajunsurilor constatate de Comisia de Cenzori şi organele de control;
g.      Rezolvă orice alte probleme ivite în activitatea CAR , care nu sunt date exclusiv în atribuţiile Comitetului Director sau Adunării Generale ale membrilor CAR.
Art.53             Vicepreşedintele Comitetului Director este ales de catre membrii Comitetului Director, la propunerea preşedintelui. 
Art.54             Vicepreşedintele asigură interimatul în lipsa preşedintelui şi are atribuţiile stabilite prin fişa postului.
Art.55             Comisia de Cenzori este aleasă de Adunarea Generală a membrilor CAR, pentru un mandat de 5 ani şi este fomată din 1-3 membri.
Art.56             Comisia de cenzori este organul de control financiar  propriu care răspunde în faţa Adunării Generale de verificarea întregii activităţi economico-financiare a CAR.
Art.57             În Comisia de Cenzori vor fi alese persoane cu studii de specialitate în domeniul financiar-contabil, fără antecedente penale, cu experienţă şi competenţă profesională.
Art.58             Din Comisia de Cenzori nu pot face parte membrii Comitetului Director sau persoanele încadrate cu contract individual de muncă în cadrul CAR şi nici rude, până la gradul patru, ale membrilor Comitetului Director.
Art.59             Comisia de Cenzori verifică anual respectarea dispoziţiilor legale şi a prevederilor Statutului în activitatea financiar-contabilă, constituirea şi utilizarea fondurilor, gestionarea bunurilor materiale şi băneşti ale casei, modul de urmărire a debitorilor, evidenţa contabilă, balanţele, bilanţul contabil, prezentând informări  Comitetului Director şi rapoarte Adunării Generale, asupra constatărilor rezultate, însoţite de concluzii, măsuri propuse, precum şi propuneri de îmbunătăţire a activităţii.
Art.60             Dacă în urma  verificărilor  cenzorii constată abateri grave de la statut sau legislaţie săvârşite de membrii Comitetului Director sau personalul financiar-contabil, aceştia pot propune Comitetului Director suspendarea din funcţie a persoanelor vinovate şi convocarea Adunarii Generale Extraordinare a membrilor în termen de 10 zile.
Art.61             Comisia de Cenzori este obligată ca, pentru pagubele constatate, să stabilească valoarea acestora şi să propună măsurile necesare pentru recuperarea prejudiciului, în condiţiile legii, urmărind realizarea acestor măsuri.
Art.62             Activitățile curente ale CAR sunt asigurate de un aparat tehnic, dimensionat în funcție de nevoi, compus din structuri de secretariat, juridice, financiar-contabile, de comunicare etc.
Art.63             Contabilul şef  se  angajeaza dintre persoanele care au cunoştinţe economico-financiare şi prezintă garanţii din punct de vedere al cinstei şi corectitudinii.
Art.64             Funcţia de Contabil şef este îndeplinită de o persoană cu studii superioare de specialitate, ce va fi angajată potrivit legislaţiei în vigoare.
Art.65             Contabilul şef are următoarele atribuţii:
a.      Vizează pentru control financiar preventiv propriu documentele privind operaţiunile de încasări şi plăţi;
b.      Urmărește respectarea de către casier a cerinţelor disciplinei financiare de casă;
c.       Primeşte de la casier registrul de casă şi documentele justificative ale operaţiunilor de încasări şi plăţi, verifică legalitatea documentelor privind operaţiunile efectuate;
d.      Tine la zi evidenţa cotizaţiilor, a împrumuturilor şi a veniturilor casei;
e.      Intocmeşte lunar balanţa de verificare şi anual bilanţul contabil;
f.        Execută inventarierea decontărilor cu debitorii şi creditorii casei;
g.      Se îngrijeşte de păstrarea în deplină siguranţă a registrelor şi documentelor contabile care constituie gestiune pe anul în curs;
h.     Asigură buna organizare şi desfăşurare a activităţii financiar-contabile, în conformitate cu dispoziţiile legale;
i.        Intocmeşte şi prezintă Comitetului Director şi Adunării Generale proiectul de buget anual, execuţia bugetară şi situaţiile financiare periodice prevăzute de normativele în vigoare;
j.        Alte atributii vor fi stabilite de catre Comitetul Director, prin Fisa postului.

CAPITOLUL V
VENITURILE ŞI FONDURILE CAR
Art.66             Veniturile CAR, se constituie, în condiţiile legii, din:
a.      Taxele de înscriere;
b.      Cotizaţiile şi contribuţiile lunare ale membrilor;
c.       Dobânzile provenite din plasarea sumelor disponibile, în condiţii legale;
d.      Veniturile realizate din prestări de servicii;
e.      Dobânzile la sumele împrumutate;
f.        Veniturile din organizarea manifestărilor culturale, artistice şi de agrement;
g.      Donaţii şi sponsorizări;
h.     Alte venituri prevăzute de lege;
Art.67             Din veniturile realizate, CAR îşi poate constitui rezerve legale şi statutare pentru formarea şi alimentarea următoarelor fonduri:
a.      Fondul pentru împrumuturi;
b.      Fondul pentru acordarea de ajutoare nerambursabile:
c.       Fondul pentru activităţi culturale, artistice, turistice şi de agrement;
d.      Fondul pentru investiţii;
e.       Fondul pentru subventionarea produselor alimentare de baza, stabilite de catre Comitetul Director, pentru vanzare catre membrii CAR, prin magazinele proprii si de tip economat;
f.        Fondul pentru ajutoare în caz de deces;
g.      Fondul pentru cheltuieli generale.
Art.68             Constituirea fondurilor se aprobă de Comitetul Director.
Art.69             Fondul pentru împrumut (fondul social) se foloseşte numai pentru întrajutorarea membrilor prin acordarea de împrumuturi.
Art.70             La sfârşitul fiecărui an fiscal fondul social creşte cu beneficiul repartizat membrilor casei de ajutor.
Art.71             Din fondul de investiţii se pot finanţa, cu aprobarea Comitetul Director, cumpărarea de spaţii, amenajarea şi dotarea acestora pentru desfăşurarea activităţilor specifice CAR, achiziţionarea unor mijloace de transport auto, în condiţiile dispoziţiilor legale în vigoare.
Art.72             Din contribuţiile  benevole ale membrilor și din fondul pentru acordarea de ajutoare nerambursabile se asigură plata ajutoarelor de deces, în cuantum stabilit de către Comitetul Director, în urma analizei fiecărui caz. Sumele rămase se repartizează pentru dezvoltarea sistemului de protecţie socială.
Art.73             Fondurile prevăzute la art.66 se cuprind în Bugetul anual de venituri şi cheltuieli.
Art.74             La finele anului fiscal, soldurile rămase la fiecare din fondurile prevăzute la art.66 se reportează pentru  anul următor. 
Art.75             În cazuri justificate, Comitetul Director poate hotărî ca, din disponibilităţile financiare la unele fonduri, să se suplimenteze celelalte fonduri ale CAR  prevăzute în Bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat pentru anul în curs.
Art.76             Disponibilităţile băneşti ale CAR care depășesc limita soldului de casă se păstrează în conturi la bănci, conform hotărârilor Comitetului Director şi prevederilor legislaţiei în vigoare.
Art.77             Documentele care angajează fondurile sau bunurile CAR se aprobă de preşedinte sau, în lipsa acestuia, de înlocuitorul său, după ce au fost vizate de contabilul şef pentru control financiar preventiv propriu.

CAPITOLUL VI
ACORDAREA ÎMPRUMUTURILOR ŞI AJUTOARELOR
Art.78             Membrii CAR beneficiază de împrumuturi dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii :
a.      Au plătit cotizaţiile şi contribuţiile stabilite la zi și au solicitat împrumutul în scris;
b.      Au posibilităţi de restituire a împrumutului, în rate lunare consecutive, conform prevederilor statutare;
c.       Se angajează să respecte în totalitate obligaţiile asumate prin contractul de împrumut;
d.      Solicită împrumut până la valoarea plafonului maxim al cuantumulului stabilit de statut şi  Comitetul Director;
e.      Garantează împrumutul care depăşeşte valoarea fondului social.
Art.79             Mărimea împrumutului se stabileşte, de regulă, la un plafon de cel mult 3 ori fondul social al solicitantului. În cazuri excepţionale, bine motivate, se pot acorda împrumuturi peste acest plafon.
Art.80             Cererile de împrumut se analizează și se aprobă de Comitetul Director, cu majoritatea voturilor celor prezenți la ședință, onorându-se în ordinea înregistrării acestora.
Art.81             Giranţii îşi asumă în solidar cu cel împrumutat obligaţia ca, în caz de neplată a împrumutului contractat de către titular, să restituie lunar sau prin poprire ratele restante, inclusiv dobânzile și penalităţile stabilite de Comitetul Director.
Art.82             Cuantumurile maxime ale împrumuturilor ce pot fi acordate membrilor CAR, precum şi numărul giranţilor se stabilesc de Comitetul Director.
Art.83             Restituirea împrumuturilor se face în rate lunare consecutive, numărul acestora fiind stabilit prin contractul încheiat cu CAR, începând cu luna următoare acordării acestuia. Restituirea anticipată nu produce sancțiuni sub nici un aspect.
Art.84              Dobânda care se percepe la împrumuturile contractate se stabileşte de Comitetul Director în funcţie de situaţia financiară a CAR şi de rata inflaţiei.
Art.85             Modalităţile, limitele şi condiţiile de acordare şi restituire a împrumuturilor precum şi de urmărire a debitorilor se stabilesc prin Regulamentul Activitatii Financiare, de catre Comitetul Director.
Art.86             Potrivit prevederilor Legii nr. 540/2002, contractul de împrumut constituie titlu executoriu. Înfiinţarea popririlor se face de către instanța de judecată la inițiativa creditorului prin învestirea cu formulă executorie.
Art.87             CAR poate acorda următoarele ajutoare băneşti nerambursabile:
a.      Ajutoare băneşti ocazionale, care se acordă membrilor aflaţi în situaţii dificile din punct de vedere material şi al sănătăţii sau angajaţilor proprii care aduc o contribuţie deosebită în desfăşurarea activităţii CAR; numărul ajutoarelor băneşti anuale şi cuantumul acestora se stabilesc de Comitetul Director, în funcţie de posibilităţile financiare ale CAR;
b.      Ajutoare în medicamente, alimente şi îmbrăcăminte, asigurate din surse proprii sau sponsorizări şi donaţii;
c.       Gratuităţi sau reduceri la costul excursiilor organizate de CAR pentru membrii săi şi organele alese, în limita fondurilor aprobate pentru astfel de acţiuni;
d.      Ajutoare băneşti care să compenseze parţial sau total costul unor bilete în staţiuni balneo-climaterice sau cheltuielile de spitalizare, care se stabilesc de Comitetul Director, în raport cu posibilităţile financiare ale CAR ;
e.      Consultanţă juridică, consiliere psihologică, consultaţii şi tratamente medicale gratuite pentru membrii CAR,în limita fondurilor cu această destinaţie;
f.        Alte gratuităţi aprobate de Comitetul Director;
g.      Ajutoare băneşti, în caz de deces.
Art.88             Sumele de bani (împrumuturi, diferenţe de dobândă, ajutoare financiare etc.), precum şi ajutoarele materiale care se acordă de către CAR, se ridică personal, de către titular sau prin procură notarială, pe baza documentelor de identitate (CI sau pașaport) prin casierii sau prin virament în contul beneficiarului, prin Posta Romana sau firme de curierat rapid.
CAPITOLUL VII
ÎNCETAREA ACTIVITĂŢII CAR
Art.89             CAR poate fi dizolvată prin hotărârea Adunării Generale a membrilor CAR, la cererea a cel puţin 2/3 din numărul membrilor, cu majoritatea de 2/3 din numărul voturilor exprimate.
Art.90             Adunarea Generală stabileşte o comisie de lichidare formată din 3-5 membri şi fixează termenul de lucru care nu poate fi mai mare de 24 de luni. De la data hotărârii desfiinţării CAR se sistează primirea de noi membri şi acordarea de împrumuturi.
Art.91             Comisia de lichidare are misiunea să încaseze toate sumele din împrumuturile acordate, dobânzile la împrumuturi, alte debite, să restituie membrilor fondul social, inclusiv dobânda rezultată după închiderea anului respectiv.

CAPITOLUL VIII
DISPOZIŢII FINALE
Art.92             CAR asigură confidentialitatea operaţiunilor, nu prezintă documentele pentru control altor organe în afara celor abilitate prin lege sau Statut, iar acestora numai în prezenţa reprezentanţilor Comitetului Director.
Art.93             CAR plăteşte taxe şi impozite către stat potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
Art.94             Organelor de control abilitate ale statului li se pun la dispoziţie documentele solicitate, conform legii.
Art.95              Prezentul Statut  a fost adoptat în şedinţa Adunării Generale a membrilor fondatori ai CAR  din data de 31.07.2013 şi modificat în Adunările Generale din 17.01.2014, 14.05.2014 si 14.01.2016.

Preşedintele CAR
BĂLAN IOSIF